Tătaru: slujbele permise în exteriorul bisericii. BOR recomandă vârstinicilor să rămână acasă

Slujbele religioase vor fi permise în exteriorul bisericii, deoarece măsurile de relaxare luate din 15 mai nu includ și reluarea slujbelor în biserică, a precizat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, într-o conferință de presă .

Se reiau şi slujbele religioase în exteriorul bisericii. Este un prim pas pentru a face o evaluare în decurs de 14 zile a acestei măsuri şi a putea, în etapa următoare, să dăm voie să se ţină slujbe şi în biserică”, a spus Tătaru.

Patriarhia a transmis în seara de dinaintea intrării în vigoare a stării de alertă regulile privind accesul credincioșilor în biserici, în cimitire și participarea acestora la slujbe. Vârstnicii sunt rugați să nu vină la slujbele publice, iar spovedania se va face păstrând distanța de doi metri.

La slujba de cununie și la cea de botez pot participa maximum 16 persoane, regulă care se va aplica și în cazul înmormântărilor.

Comunicatul Patriarhiei recomandă evitarea atingerii sau sărutarea icoanelor, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.

Redăm comunicatul Patriarhiei:

„I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult
1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.
2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși cu Sfintele Taine, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.
3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.
4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
5. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.
6. La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.
7. La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.
8. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
9. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.
10. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.
11. Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, primitorii Tainei, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).
12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.
13. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
14. Credincioşii bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.


II. Folosirea spațiului liturgic
15. La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
16. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
17. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.
18. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se va arata printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.
19. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.
20. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
21. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței.


III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii
22. Numărul slujitorilor Sfântului Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoți, doi diaconi și doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanță de 2 m între ei.
23. Cântarea liturgică se realizează de către maximum 3 cântăreți la parohii și 6 cântăreți la catedrale, care vor păstra întrei ei distanța fizică sanitară.
24. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi de asemenea curăţite.
25. Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.
26. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriței de unică folosință pentru împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorității membrilor Sfântului Sinod, consultați în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtășire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.


IV Accesul în cimitire
27. În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanță de 2 m între persoane, cu excepția membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeași locuinţă.

*
28. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *