Instanța supremă judiciară își reia activitatea, cu reguli stricte de acces

Instanța judiciară supremă din România își va relua activitatea după 15 mai însă va impune măsuri stricte de acces în instanță, pentru a limita contagiunea cu noul coronavirus și recomandă depunerea online a documentelor.  Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) va condiționa accesul persoanelor și a avocaților acestora de purtarea măștilor, va stabili culoare separate de intrare și ieșire și va asigura verificarea temperaturii persoanelor care vor să intre în clădire.

La intrarea în incintele Înaltei Curți va fi verificată prin mijloace neinvazive temperatura corporală (nu este permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală mai mare de 37 grade Celsius sau simptome evidente de infecție respiratorie, în ultimul caz decizia finală privind accesul aparținând medicului din cadrul ÎCCJ) și va trebui completată o declarație pe proprie răspundere privind riscurile asociate răspândirii COVID-19 (călătorii în zone de risc, diagnosticarea cu COVID-19, plasarea în izolare sau carantină, contactul cu un bolnav de COVID-19, simptomatologie specifică COVID-19 etc.). Chestionarul este astfel întocmit încât să permită completarea într-un timp mediu de aproximativ 3 minute”, a anunțat un comunicat al ICCJ.

La momentul accesului și pe toată durata prezenței în spațiile ICCJ sunt obligatorii purtarea măștii de protecție și respectarea unei distanțe de protecție față de alte persoane de 1,5 m. Aceste măsuri se aplică și personalului propriu.

Pentru a fluidiza accesul în sediile Înaltei Curți se vor organiza culoare separate de intrare și ieșire și vor fi amenajate spații speciale în care să poată fi completate declarațiile sus-menționate. De asemenea, este instituită posibilitatea prezentării citației exclusiv în format electronic, pe telefonul mobil ori tabletă. Recomandăm ca declarația sus-menționată să fie descărcată de pe site-ul ÎCCJ, completată și semnată în prealabil, în vederea reducerii timpului de așteptare la momentul efecturării triajului epidemiologic”, adaugă comunicatul ICCJ.

Declarația poate fi transmisă în prealabil prin e-mail, dar trebuie să conțină semnătură olografă, cu excepția documentelor cu semnătură electronică validă, caz în care va putea fi prezentată organelor de pază la momentul accesului exclusiv în format electronic, pe telefonul mobil ori tabletă, arată sursa menționată.

La nivelul fiecărei secții vor fi desemnate persoane care să înștiințeze și să cheme părțile în sălile de ședință, la momentul strigării cauzelor respective. Accesul la compartimentele auxiliare ale instanței supreme (consultare dosare, eliberare certificate de grefă etc.) se va efectua, în principiu, cu programare telefonică prealabilă, astfel încât să poată fi respectată distanța minimă de protecție. În spațiile destinate studiului dosarelor din arhive au fost instalate panouri de protecție”, informează ICCJ.

Conducerea ICCJ a recomandat limitarea prezenței efective la sediile ICCJ la împrejurările strict necesare.

Totodată, recomandăm depunerea actelor prin poștă electronică sau serviciile poștale și utilizarea aplicației ”Dosar electronic” pentru studiul dosarelor aflate pe rolul tuturor secțiilor și formațiunilor de judecată, cu excepția Secției de contencios administrativ și fiscal (amănunte despre aplicația de dosarul electronic sunt disponibile pe pagina noastră de internet – www.scj.ro). Rugăm persoanele interesate să consulte conținutul integral al ordinului care reglementează măsurile de protecție sus-menționate pe pagina noastră de internet”, adaugă sursa citată.

Personalul de pază va fi instruit să asiste și să atenționeze persoanele prezente în sediile ÎCCJ cu privire la respectarea măsurilor de protecție, care sunt instituite atât pentru asigurarea propriei sănătăți, cât și a celor din jur, însă persoanele care refuză să se conformeze acestora chiar și în aceste condiții vor fi conduse în afara sediilor Înaltei Curți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *